Donatie pentru Asociatia Salva un anima

Tip de plata
Date personal

Donatie €5,00 One Time

Donații se pot face si prin transfer bancar:
Denumire entitate: ETS Organizzazione di  Volontariato Salva  un’anima
Cod de inregistrare fiscala: 97841930015,
Cont (IBAN) bancar euro:  IT 04 W 07601 01000 001046756761
BIC: BPPIITRRXXX

Trăiesc într-un fost grajd căruia îi spun „casă” și care stă să se prăbușească

€0 din €10.000 necesari
Tip de plata
Date personal

Donatie €5,00 Monthly

„Mi-a trebuit mult curaj pentru a vă scrie…” Așa își începe mesajul trimis asociației noastre Ileana Tănase din Tulcea. Chiar dacă a fi sărac nu e o rușine ci o grea încercare a vieții. Este o cruce care unora le este dat să o ducă, iar ei o fac fără să crâcnească, fără să ridice ochii cu revoltă spre cer ci cu inima coborâtă în rugăciune. Că poate va trece. Că poate mâine va fi mai ușor. Mai bine. Că poate Domnul se îndură de chinul lor și le saltă povara. Și așa își petrec an după an, iarnă după iarnă și vară după vară. O viață. Mereu cu nădejde. Dar până când?!
Soții Ileana și Victor Tănase au 11 copii, cu vârste între 26 și 9 ani. Copii cum mulți părinți și-ar dori. Patru dintre ei sunt studenți, care la Arhitectură navală, care la Microbiologie, Geografie și Horticultură. Restul, elevi. Buni elevi, sârguincioși, olimpici la Matematică, la Limba Română. Doar Octavian nu a putut merge mai departe, la facultate, și nu pentru că n-ar fi asemeni fraților lui. Numai că el este mai plăpând, are probleme mari de sănătate, care n-au leac. Acum mai este și șomer.
Doi dintre cei mari nu mai stau la casa părintească, așa că la masă sunt nouă guri, plus părinții, 11. Nu se plâng, deși sunt zile în care mănâncă doar mămăligă atunci când se adună acasă, de pe la școli. Atât. Mămăligă goală. „Mi-e greu, mi-e rușine, dar o să lupt pentru ei cât oi putea. Avem și datorii mari la Fisc, dar Dumnezeu este mare. Trag nădejde și mă rog Lui mai departe”, spune Ileana. Rugăciunile ei îmbibate cu lacrimi fierbinți de mamă au mai fost ascultate. Dar lumea e sărăcită, viața e grea, știe că s-a putut… atât cât s-a putut. Și e recunoscătoare pentru atât cât a fost.
„Căsuța noastră a fost construită de socri pe un vechi grajd. Nici ei n-au avut mai mult, nici ei n-au avut de unde. Că sărăcia e din neam în neam. Și nici noi n-am avut cu ce să o reparăm, nici măcar de peticeală n-au fost bani. Acoperișul, de vechi ce este, stă să cadă pe noi, cu tot cu pod. Ne-om duce în jos, cu totul, că nici subzidire, temelie, nu are casa. Cine să fi făcut grajdului temelie… Intră apa prin acoperiș, s-a infiltrat peste tot, cămăruțele sunt pline de igrasie, și fiindca nu-i fundație la casă s-au făcut gropi în podea. Nici canalizare n-avem, apa se scurge toată în grădină. Bucătăria și holul nu le mai folosim de ani buni, pentru că au picat bucăți mari din tavan. Iar baie n-am avut niciodată. Niciodată. Tot la lighean mi-am ținut copiii curați, că de asta am avut grijă ca de ochii din cap. Că au mers și merg la școală și n-am vrut să se uite lumea lung după ei și să mi-i vorbească pe la colțuri”, mai scrie Ileana.
Cu timp în urmă familia Tănase a primit o mână de ajutor de la oameni cu inimă mare și, în trei ani, a cumpărat pic cu pic materiale de construcție ca măcar să izoleze casa. S-au apucat acum de lucru cu mâinile lor, așa cum pot ei. A trudit ginerele să izoleze cât de cât, să scape de igrasie și gândaci. Dar tare îi e că munca-i ca și-n zadar. Că dacă, iaca, acoperișul cu tot cu pod – ce-a mai rămas din el – se prăvale peste ei, degeaba totul, degeaba. S-a dus biata femeie la o firmă, să întrebe cât ar face reparatul podului și-al acoperișului, au venit meșterii și-au măsurat, au gândit și calculat. 18.000 de lei. „De unde, Doamne, să avem noi atâția bani? Și nici nu i-om avea vreodată…”, spune femeia secătuită de orice speranță. „Că de s-ar îndura de noi oameni milostivi, să ne ajute să îl reparăm, după aia om putea noi să continuăm să reparăm fiece cămăruță și să ne salvăm căsuța. Și de ne-o ține Bunul sănătoși, poate n-oi închide ochii înainte să reparăm bucătăria și să le fac copiilor ce n-au avut ei niciodată: o baie!”, visează Ileana cu ochii deschiși. „Am încercat să împrumut bani, că prea mă ard rău neajunsurile, și prea greu ne este, și prea cu frică stăm că vine casa peste noi. Dar de unde, că n-are lumea… Și n-om fi noi singurii care mănâncă mămăligă goală o data în zi.”
Ilenei îi este rușine să ceară, pe față, ce are nevoie. I se par sume pe care nu le-ar face nici în două vieți, nu una. Însă și noi, și domniile voastre, înțelegem. Că nu-i greu deloc. Nu știm cât din visul ei putem construi, dacă îl vom putea duce până la capăt. Și nici nu îi putem promite ca să avem cum o amărî mai tare, de n-om putea. Fără voi sigur nu putem. Dar putem să ne dăm mâinile frățește, om cu om, puțin cu puțin, să se adune cât să reclădim un acoperiș deasupra capetelor celor 11 suflete ce locuiesc în acea casă. Putem să facem cumva să-i descrețim fruntea, poate așa își va aminti cum să zâmbească. Să doarmă noaptea fără grija acoperișului ce-ar putea veni oricând peste ei. Să tragă nădejde că va avea bucătărie și baie.
Haideți să le schimbăm destinul și să le punem tristețile și îngrijorările pe goană. Donați pentru ca împreună cu noi, alături de noi, să scriem la toamnă o altă poveste pentru familia Tănase. Cu mulțumirea sufletească și bucuria că suntem și noi, fiecare, parte din povestea lor. Spuneți voi, cum ar fi?! Minunat, nu-i așa?